Prilej de bucurie la Școala Gimnazială Nr. 1 Bălășești !

logo nou scoala Balasesti 2017

    IMG_20191030_124157Miercuri, 30.10.2019, la Școala Gimnazială Nr.1 Bălășești a fost prilej de bucurie, datorat faptului că domnul Doru Ciobanu, fost elev al școlii noastre, a realizat un mare act de donație: dotarea laboratorului de informatică al școlii.

Firma NBHX ROLEM, membră a NBHX TRIM GROUP-GERMANIA, lider mondial în ornamente de interior pentru mașini de lux (https://nbhx-trim.com/), prin intermediul managerului IT, domnul Doru Ciobanu, a hotărât să doteze laboratorul de informatică al unei școli cu echipament IT performant.

      Domnul Doru Ciobanu, un nostalgic al locurilor natale, dar și fost elev al școlii noastre, fiu al unor foste cadre didactice (mama, profesor de limba și literatura română și limba franceză; tatăl, profesor de educație fizică), a avut prilejul de a alege școala care să aibă parte de această însemnată donație. Crezând în forța și misiunea școlii în ceea ce privește educația, domnul Doru Ciobanu a hotărât ca școala noastră – și, implicit, elevii acestei școli – să se bucure de această donație a firmei.

       Firma NBHX ROLEM a dotat laboratorul de informatică al școlii cu un număr de 20 de computere desktop și cu întregul sistem de rețea, pentru buna desfășurare a actului educațional. De asemenea, firma a dotat școala și cu un copiator-xerox.
Trebuie menționat faptul că laboratorul nostru de informatică, prin dotarea obținută, este cel mai performant (componente IT) din județul Galați, în țară nefiind mai mult de 10 unități școlare ce beneficiază de așa ceva.

       Unul dintre colaboratorii firmei și domnului Ciobanu, a oferit, în plus, accesul la o platformă digitală internațională de lecții și materiale interactive și 3D (https://www.mozaweb.com/ro/), pentru a sprijini profesorii în realizarea actului educativ.
Colaborarea între firma NBHX ROLEM și Școala Gimnazială Nr. 1 Bălășești nu se dorește a se opri aici, deoarece firma intenționează, în viitor, să doteze școala și cu câteva laptop-uri, atât de necesare în actul educativ, cât și în cel managerial.
        Nu în ultimul rând, firma dorește să susțină performanța educativă în școală, iar la finalul anului școlar elevii cei mai buni să fie răsplătiți cu diferite stimulente, de genul laptop-urilor, calculatoarelor, etc.

     În final, întregul colectiv al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Bălășești – conducere, cadre didactice, elevi – mulțumește firmei NBHX ROLEM și, implicit, domnului Doru Ciobanu, pentru donația însemnată facută și pentru faptul că sprijină educația în țară.

VĂ MULȚUMIM !

Imagini (secvențe):

Această prezentare necesită JavaScript.

Copiator-xerox:

74415717_537893057023752_9058793683255558144_n

Revista internă a firmei NBHX ROLEM:

Această prezentare necesită JavaScript.

Festivitatea de deschidere a anului școlar 2019-2020 !

logo nou scoala Balasesti 2017

copil-mort-berlesti-gorj-29-ianuarie-2015Festivitatea de deschidere a noului an școlar va avea loc luni, 09 septembrie 2019, începând cu ora 08:00, în curtea școlii.

La Grădinița cu program normal Ciureștii Noi, festivitatea de deschidere, a noului an școlar, va avea loc începând cu ora 09:30.

 Elevii navetiști vor fi prezenți în stații la program normal, de unde vor fi preluați de microbuzele școlare.

       Cei care citesc acest mesaj sunt rugați să îl transmită mai departe și celorlalți colegi, pentru a putea fi informați în totalitate.

Vă mulțumim !

Conducerea,

Structura pe clase și diriginții/învățătorii acestora ! An școlar 2019-2020

logo nou scoala Balasesti 2017

23960909_10213148328516177_1101328079_oÎn anul școlar 2019-2020,  Școala Gimnazială Nr. 1 Bălășești va funcționa cu un număr de 9 clase, pe ciclurile primar și gimnazial, Grădinița cu program normal Bălășești va funcționa cu două grupe (mică și mijlocie), iar Grădinița cu program normal Ciureștii Noi va funcționa cu o grupă (mixtă), după cum urmează:

Școala Gimnazială Nr. 1 Bălășești

             Clasa                                                             Învățător/Diriginte

  • cls. pregătitoare                 prof. înv. primar Mirela Niță (Dorobăț)
  • cls. I                                                prof. înv. primar Ruxanda Istrate
  • cls. a II-a                            director prof. înv. primar Mirela Căpriță
  • cls. a III-a                                      prof. înv. primar Niculeta Iacob
  • cls. a IV-a                                      prof înv. primar Pavel Feraru
  • cls. a V-a                                        prof. Mihaela Balaban Stoian
  • cls. a VI-a                                       prof. Florin Daniel Popa
  • cls. a VII-a                                      prof. Loredana Mihaela Mînză
  • cls. a VIII- a                                    prof. Marius Elisei

Grădinița cu program normal Bălășești

       Grupa                                                                    Educatoare

  • mică                                                        Nicoleta Nebunelia
  • mijlocie                                                  Camelia Cășuneanu

Grădinița cu program normal Ciureștii Noi

       Grupa                                                                   Educatoare

  • mixtă                                                          Cristina Alexa

Conducerea,

Dezbatere privind viziunea sistematică „Educația ne unește -Viziunea educației în România„ lansată de M.E.N.

logo nou scoala Balasesti 2017

În atenția tuturor partenerilor de educație din comuna Bălășești,

Școala Gimnazială Nr. 1 Bălășești organizează, în data de 14.05.2019, ora 14:00, dezbaterea cu privire la viziunea sistematică ”Educația ne unește – Viziunea asupra viitorului educației în România„ lansată de către Ministerul Educației Naționale.

Documentele acestor documente le găsiți, pentru vizualizare, la adresele:

https://www.edu.ro/ministerul-educa%C8%9Biei-na%C8%9Bionale-lansat-viziunea-sistemic%C4%83-%E2%80%9Eeduca%C8%9Bia-ne-une%C8%99te%E2%80%9D

Dă clic pentru a accesa Prezentare_Viziune_Educa%C8%9BiaNeUne%C8%99te_29.03.2019.pdf

Dă clic pentru a accesa Educatia%20ne%20uneste%20-%20Viziune%20asupra%20viitorului%20educatiei%20in%20Roma%CC%82nia.pdf

Înscriere în învățământul primar ! An școlar 2019-2020

logo nou scoala Balasesti 2017

STIMAȚI PĂRINȚI,

received_1914990345208349Ȋn anul școlar 2019 – 2020 vom avea o clasă pregătitoare, care  va funcţiona în următoarea locaţie: ”Grădiniţa cu Program Normal Nr.1 Bălășești“, localitatea Bălășești,  județul Galaţi.

Unitatea școlară Clasa pregătitoare
Nr. clase Nr.locuri /copii
Şcoala Gimnazială Nr.1, Comuna Bălășești 1 20

PROGRAMUL VA FI URMĂTORUL:

  • “Ziua porţilor deschise” va avea loc în data de 04.03.2019, între orele 11:00 – 12:00, la ”Grădiniţa cu Program Normal Nr.1 Bălășești“, com. Bălășești , jud. Galaţi.
  • Programul pentru completarea fișei se prezintă părinților în data de 04.03.2019.

ACTE NECESARE + DETALII: accesați acest LINK

Cercul metodic al ÎNVĂȚĂTORILOR !

logo nou scoala Balasesti 2018 100 ani MU

IMG_20181102_090347.jpgSâmbătă, 24 noiembrie 2018, Școala Gimnazială Nr. 1 Bălășești a fost gazda activității metodice semestriale a ÎNVĂȚĂTORILOR. La această activitate au fost prezenți profesorii pentru învățământ primar, de pe regiunea Tg. Bujor.

Cercul metodic a avut loc la Muzeul de Istorie „Vasile Pârvan„ din orașul Bârlad, județul Vaslui. Programul acestei activități metodice a constat în:

  • vizitarea Muzeului de Istorie „Vasile Pârvan„;
  • susținerea referatului dedicat activităților nonformale;
  • prezentarea activităților video realizate de învățătorii școlii, cu elevii claselor primare;
  • discuții.

 

Momentele din această activitate pot fi vizualizate pe pagina oficială de Facebook a instituției:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.2048606291849148&type=1&l=61f762a6d8

 

 

 

 

 

 

Cercul metodic al profesorilor de Istorie-Geografie !

logo nou scoala Balasesti 2018 100 ani MU

46495513_2038187126224398_144634758859587584_nSâmbătă, 17 noiembrie 2018, Școala Gimnazială Nr. 1 Bălășești a fost gazda activității metodice semestriale pentru disciplinele Istorie-Geografie. La această activitate au fost prezente cadrele didactice ale celor două specializări, de pe regiunea Tg. Bujor.

Cercul netodic a constat într-o lecție demonstrativă la clasă, pe disciplina Istorie și un referat pentru disciplina Geografie. Tematica activităților a fost în concordanță cu noile programe școlare pentru clasele a V-a și a VI-a.

În cadrul acestei mari activități s-au prezentat și câteva momente artistice, dedicate Centenarului Marii Uniri, pregătite de elevii claselor primare și gimnaziale: dansuri populare, cântece și poezii patriotice și o scenetă !

Momentele din această activitate pot fi vizualizate pe pagina oficială de Facebook a instituției:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.2038181802891597&type=1&l=07c1e2a7d6

Structura pe clase și învățătorii/diriginții acestora ! An școlar 2018-2019

logo nou scoala Balasesti 2017

23960909_10213148328516177_1101328079_oÎn anul școlar 2018-2019,  Școala Gimnazială Nr. 1 Bălășești va funcționa cu un număr de 10 clase, pe ciclurile primar și gimnazial, Grădinița cu program normal Bălășești va funcționa cu două grupe (mică și mijlocie), iar Grădinița cu program normal Ciureștii Noi va funcționa cu o grupă (mixtă), după cum urmează:

Școala Gimnazială Nr. 1 Bălășești

             Clasa                                                                       Învățător/Diriginte

  • cls. pregătitoare                            prof. înv. primar Ruxanda Istrate
  • cls. I                                     director prof. înv. primar Mirela Căpriță
  • cls. a II-a                                       prof. înv. primar Niculeta Iacob
  • cls. a III-a                                      prof. înv. primar Alina Popa
  • cls. a IV-a                                      prof înv. primar Mirela Dorobăț
  • cls. a V-a                                        prof. Cristi Amăriuței
  • cls. a VI-a                                       prof. Mihaela Mînză
  • cls. a VII-a                                      prof. Oana Harabagiu
  • cls. a VIII- a A                                prof. Mihaela Balaban
  • cls. a VIII-a   B                               prof. Anca Munteanu

Grădinița cu program normal Bălășești

       Grupa                                                               Educatoare

  • mică                                                        Camelia Cășuneanu
  • mijlocie                                                  Dorina Popa

Grădinița cu program normal Ciureștii Noi

       Grupa                                                                Educatoare

  • mixtă                                                     Cristina Alexa

Conducerea,

Acte necesare pentru dosarele „Rechizite școlare„!

logo nou scoala Balasesti 2017

ACTELE NECESARE PENTRU DOSARUL „RECHIZITE ȘCOLARE„

An școlar 2018 – 2019

            Precizări privind acordarea rechizitelor școlare gratuite

În temeiul prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 33/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 126/2002, se acordă rechizite școlare elevilor din învățământul de stat, primar și gimnazial, cursuri de zi, care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu lunar pe mebrul de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară* (cf. Art. 1 din Anexa 1 la O.M.E.C.T.S. nr. 4385 din 07.06.2012, Metodologia de aplicare a prevederilor Legii nr. 126/2002 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare).

            La stabilirea venitului mediu lunar net pe membrul de familie se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le realizează, inclusiv cele care provin din indemnizațiile de șomaj, creanțe legale, convenții civile de întreținere aflate în executare, indemnizații cu caracter permanent, alocații de stat pentru copii, alocații de întreținere pentru copiii încredințați sau dați în plasament, burse pentru elevi și studenți, acordate în condițiile legii (cf. Art. 3 din Anexa 1 la O.M.E.C.T.S. nr. 4385 din 07.06.2012 – Metodologia de aplicare a prevederilor Legii nr. 126/2002 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare).

*În luna iulie 2018 salariul de bază minim pe țară a fost de 1450 lei, deci venitul mediu net lunar pe membrul de familie, realizat în luna iulie 2018, poate fi de maximum 725 lei.

ACTE NECESARE:

  • Cerere;
  • Copie certificate de naștere ale tuturor copiilor aflați în întreținere;
  • Copie C.I. (buletin) părinți/tutore legal;
  • Ancheta socială (Serviciul Public de Asistență Socială) – Primărie;
  • Adeverință de la fisc (ANAF);
  • Adeverință de la registrul agricol;
  • Adeverință de salariat cu salariul net pe ultima lună, încasat.
  • Declarație pe proprue răspundere pentru cei care nu realizează venituri (Primărie);
  • Copie cupoane de alocație/alocație complementară, cupoane de șomaj, pensie.
  • Burse pentru elevi și studenți;
  • Hotărâre judecătorească de încredințare a minorilor și pensie alimentară stabilită (dacă este cazul).

TERMEN DE DEPUNERE A DOSARELOR – 19 SEPTEMBRIE 2018 (NU SE ACCEPTĂ DOSARE INCOMPLETE).

Link document PDF: AICI